Home / Antrenament / Importanţa încălzirii înainte de antrenamente

Importanţa încălzirii înainte de antrenamente

Importanţa încălzirii înainte de antrenamente

Încearcă să nu întârzi la clasele de barre, pierzi partea cea mai importantă a clasei!
Încălzirea este importantă deoarece, muşchii sunt ca nişte benzi de cauciuc. Stând la birou şi nefolosind aceste benzi, ele devin mai rigide şi ineficiente. Un astfel de repaus combinat cu vremea răcoroasă, nu fac bine de loc muşchilor, care au de suferit. Nu este indicat să începi antrenamentul înainte de a-i aduce la o eficienţă maximă.
Încălzirea optimă înainte de antrenamente te ajută să stai departe de accidentări sau leziuni ale articulaţiilor şi muşchilor.

Încălzirea dinamică sau stretching dinamic

Stretchingul dinamic este foarte eficient pentru încălzirea muşchilor pre-antrenament.
Implică contracţia şi întinderea muşchilor într-un plan al mişcării cât mai amplu. Asta fără să întinzi muşchii şi să îi menţii într-o poziţie uşor inconfortabilă.
Aceasta practic este o pregatire a muşchilor pentru ceea ce va urma. Prin acest tip de încălzire, muşchii vor fi activi, încălziţi şi gata de acţiune, astfel prevenind eventualele accidentări.
Având un regim de încălzire dinamic înainte de antrenament, va pregăti atât muşchii, cât şi sistemul nervos central. Va intensifica circulaţia sanguină în tot corpul. Toate aceste beneficii vor contribui la eficientizarea muşchilor corpului, rezultând într-un antrenament productiv şi fără accidentări.

Ce este încălzirea dinamică?

Exemplu de încălzire dinamică: rotaţii din umăr ale braţelor, foarte eficiente pentru zona pieptului şi a braţelor rigide. Sărit coarda, sărituri cu genunchii la piept, genoflexiuni, fandări pe fiecare picior, extensii ale şoldului, rotaţii din sold în fiecare parte, flotări.

Încălzirea clasică

În cazul în care timpul alocat antrenamentelor, este limitat, poţi aborda încălzirea clasică. O încălzire ideală ar dura aproximativ 10-15 minute. Dacă nu ai acest timp la dispoziţie, nu sări peste câteva exerciţii de încălzire de bază, care se pot cumula în aproximativ 5 minute. Majoritatea exerciţiilor sunt cunoscute de la orele de educatie fizică şi sport din şcoala generală sau liceu:

    • rotaţii ale braţelor în ambele sensuri
    • flexii laterale cu braţele pentru a încălzi şi mai bine zona umerilor
    • rotaţii ale trunchiului
    • rotaţii ale gâtului şi încheieturilor palmelor
    • fandări frontale şi laterale
    • atingerea vârfurilor pantofilor cu degetele de la mâini, un excelent exerciţiu de stretching

De asemenea, la exerciţii de încălzire poţi folosii greutăti mici, astfel încât corpul să se obişnuiască cu mişcarea.

Cu toţii ştim că o scurtă încălzire este benefică atât pentru asigurarea unor antrenamente productive, cât şi pentru scăderea riscului de accidentări. Studiile susţin că cel mai important aspect al încălzirii este ridicarea temperaturii corpului. Aceasta o putem face prin săritul corzii, alergarea pe bandă sau pedalatul bicicletelor.
Odată ce temperatura corpului a fost ridicată, urmează partea încălzirii specifice antrenamentului, deoarece este bine să mobilizam muşchii pe care urmează să-i folosim. Utilizând încălzirea/stretchingul dinamic, muşchii vor deveni mai flexibili, sistemul nervos va fi pregătit pentru a încorda acei muşchi.
Cu ajutorul acestor unelte, antrenamentele viitoare vor fi mai plăcute şi mai confortabile.

Iti recomandam si:

Barre Fitness Academy Online

Barre Fitness Academy Online

Barre Fitness Academy Online Având în vedere situaţia actuală, suspendăm activitatea în cadrul Barre Fitness …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *